Autor: Săndel Țăranu
S-a născut la data de 17 august (aprilie – în certificatul de deces) 1904, în comuna Mera, Raionul Focșani, Regiunea Galați, ca fiu a lui Stoica și Ilinca Vlaicu din satul Farcaș. A fost căsătorit cu Stanca (Hanu), cu care a avut cinci copii, trei fete (Nedelea, Ioana și Mărioara), dar și doi băieți (Tănase și Ion).
Nu se cunosc multe date despre copilăria și activitatea sa, până în anul 1961, când în viața acestui om are loc un eveniment nefast.
La data de 15 decembrie 1961 este arestat de Securitate[1] (UM 0288 – Galați), în baza mandatului de arestare Fără Număr (F.N.) din 15.12.1961, fiind acuzat de „uneltire” și încadrat ca și „contrarevoluționar”.
Motivul real al arestării a fost „îndrăzneala de a rupe afișe electorale ale Partidului Muncitoresc Român”[2].
Trebuie menționat faptul că în 5 martie 1961 au loc alegeri parlamentare în Republica Populară Română, Frontul Democrației Populare (în fapt comuniștii) câștigând cu 99,77%, ceea ce evidențiază că la acea dată implementarea comunismului în România era completă.
Conform Fișei Matricole Penale nr. 6/’962[3] întocmită de unitatea de detenție mai sus-menționată, Radu Vlaicu avea, la data depunerii la penitenciar, domiciliul în comuna Rediu (n.n. corect Reghiu), Raionul Focșani, Regiunea Galați, ocupația de agricultor, nu avea loc de muncă, în trecut avuseseră 5 ha de teren, dar rămăseseră doar cu trei (două ha de teren, inclusiv lotul de la Ivăncești, primit de părinți cu ocazia împroprietăririi din 1920, fuseseră confiscate de statul comunist), ambii părinți erau decedați, originea socială era de țăran sărac și făcea parte din aceeași categorie socială a țăranilor săraci. Ca studii urmaseră două clase elementare, era căsătorit cu Stanca și avea trei fete. A declarat că nu a făcut și nu face politică, iar în serviciul militar era contingent 1904, cu gradul de soldat și aparținea de CM Focșani.
Din momentul arestării este anchetat de Securitatea din Galați și ținut în arest (aproape 100 de zile), iar la data de 23 martie 1962 este depus la Penitenciarul Galați (în baza mandatului de arestare numărul 61/1962).
A fost ulterior condamnat de Tribunalul județean Constanța prin decizia 47/’62, pentru „uneltire” (art. 209 Cod Penal) la închisoare corecțională pentru o perioadă de 8 ani. Data începerii pedepsei este 15 decembrie 1961, iar data de eliberare, conform sentinței – 12 decembrie 1969.
În perioada de detenție a fost transferat la mai multe penitenciare, astfel: Galați – 23.03.1962, Ostrov – 25.08.1962, Gherla – 23.11.1962, Giurgeni – 15.05.1963 și Jilava – 18.08.1963. Pe aceeași Fișă matricolă penală apare mențiunea următoare: „cu f(ișa) 87696 / 26.08.1962 ord(in) transf(er) Salcia” – ceea de ar indica faptul că a doua zi după sosirea la Penitenciarul Ostrov a fost transferat în colonia de muncă forțată Salcia.
La data de 12 aprilie 1964 a fost grațiat, în urma apariției Decretului numărul 76/1964 al Consiliului de stat, fiind trimis la domiciliul din satul Farcaș, comuna Reghiu.
Pentru a înțelege cât mai bine contextul politic de la acea dată – 1964 și a scoate în relief „norocul” pe care l-a avut eroul nostru, cităm câteva pasaje din lucrarea „Cartea morților din închisori, lagăre, deportări”: „trebuie spus că de-a lungul celor 45 de ani (de comunism – n.n.) au existat și trei eliberări consistente, fie prin grațieri, fie prin amnistii. Ele erau impuse de factori externi, dar în același timp motivate de lupta pentru putere în cadrul partidului. …. A doua relaxare a avut loc în 1964. Grațierea, generală de astă dată, începută cu un an în urmă, a fost încheiată în august, având în primul rând o motivație externă: Partidul Muncitoresc Român (Comunist) își clama independența față de Moscova, antamând relații comerciale cu țările occidentale, care pretindeau în schimb eliberarea deținuților politici. La mijlocul lunii august 1964, închisorile și lagărele de muncă au fost <eliberate>”[4].
Putem astfel spune că eliberarea lui Radu St. Vlaicu s-a datorat „americanilor”, pe care și eroul nostru, ca mulți dintre români, îi așteptau încă din 1945, unii dintre vrânceni luptând cu arma în mână și murind cu gândul la libertate și pentru apărarea pământului moștenit de la străbuni, confiscat abuziv de regimul comunist.
Conform datelor culese de la membrii familiei[5], după eliberarea din închisoare, Radu St. Vlaicu nu a povestit nimănui (nici măcar membrilor familiei) chinurile îndurate în perioada anilor de detenție, devenind o persoană foarte introvertită (cel mai probabil fuseseră „instruit” să nu divulge nimic despre coșmarul trăit în închisorile comuniste, sub sancțiunea revenirii în detenție).
După revenirea din penitenciar, a trăit în casa construită de el în satul natal, fiind îngrijit la bătrânețe de fiica sa Nedelea. Deși a fost grațiat, pământul confiscat nu i-a fost restituit, terenul fâneață din satul Farcaș fiind folosit până în decembrie 1989 pentru hrana animalelor de la grajdul comunal din satul Farcaș, iar lotul de „la câmp” (sat Ivăncești, comuna Bolotești) fiind utilizat în interes personal de angajați ai Primăriei Reghiu. Abia după 1990, urmașii au reintrat în posesia acestor bunuri.
Numele familie Radu St. Vlaicu – de fapt numele celor doi feciori, Ion (Ionică) și Tănase, apare și în Monitorul Oficial, din 1945, la Pagina 7 – consolidări și validări petrolifere și miniere: „Tribunalul Putna, secția I, Concesiunea minieră. Societatea Romano-Americană pentru industria, comerțul și exportul petrolului, cu sediul în București, calea Victoriei nr. 126, cu petiția înregistrată la Nr. 16.030 din 1945, care formează obiectul dosarului Nr. 1.653 din 1945, lucrând în numele proprietarilor concedenti, mai jos descriși, cât și personal sa concesionară, a cerut a i se recunoaște și valida drepturile de a exploata țiței, ozocheritä și orice alte substanțe bituminoase, asupra terenurilor situate în comuna Reghiu, jud. Putna, luate în concesiune – arendare, prin actul autentificat la Nr. 417 din 1939 și tr. sp. sub Nr. 4 din 1939, de Tribunalul Putna și a actelor de cesiune, tr. sp. sub Nr. 1 si 3 din 1943, de același Tribunal.
Aceste terenuri au următoarea situațiune: …..
8. Terenul plan 123, proprietatea Ion Vlaicu și Tănase Vlaicu, în suprafață de 8.920 mp, situat „La Pârâul lui Vlad”, vecin cu Irimia Vlaicu, Maria Radu Zară, Vasile Irinoiu, Floarea Barteș, Ion Barteș, Tudora Barteș și Ion Lepădatu;
9. Terenul plan 124, proprietatea Ion Vlaicu și Tănase Vlaicu, în suprafață de 6.910 mp, situat „La Dealul Rotarului”, vecin cu Ștefan Preda, Gh. Chipăilă, Dumitru Stoica Vlaicu, Andrei Niță Vlaicu, Gh. Dobândaș, decedat, azi Gafița Gh. N. Dobândaș, Stan Giurgea și Irimia Radu Vâlcu”[6].
Radu St. Vlaicu a murit la data de 3 decembrie 1988, la venerabila vârstă de 84 de ani, fiind înmormântat în cimitirul bisericii „Sfântul Nicolae” din satul Reghiu, comuna Reghiu, județul Vrancea, alături de înaintașii săi.
Nu a mai apucat să vadă dispariția comunismului – pe care mai mult ca sigur l-a urât din tot sufletul – și să trăiască în libertate, pentru care a plătit cu ani buni din viața sa. Cel mai probabil ar fi avut multe de povestit, odată scăpat de frica, dar și de interdicția de a povesti ceea ce a trăit și suferit. Fie ca Dumnezeu să-i țină țărâna ușoară!
Acești oameni, precum Radu lui Stoica Vlaicu sunt adevărații eroi, care au avut curajul „nebun” de a gândi și a se exprima liber, de a fi „altfel” decât majoritatea, într-o perioadă când întunericul și frica se lăsau peste România și care au plătit scump gestul lor. Eroii „anonimi” au fost lăsați prea mult timp în uitare, trecerea timpului riscând să uniformizeze și să risipească sacrificiul lor. Nu putem uita, nu putem ierta, dar mai ales trebuie să veghem ca astfel de nenorociri să nu se mai repete!
A consemnat,
un Răzeș
[1] Fișă matricola penală nr. 6/962, aflată pe site-ul Institutului de investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc (IICCMER), Fise Mat https://www.iiccmer.ro/fise-matricole-nou/?drawer=Fise%20matricole%20penale%20-%20Detinuti%20politici*V*V%2003.%20Vila%20-%20Vlaicu*Vlaicu%20Radu%20Stricole – IICCMER
[2] Monografia comunei Reghiu, prof. Ana Hanu, Editura Pallas, Focșani, 2002, p. 103;
[3] Fișă matricola penală nr. 6/962, aflată pe site-ul Institutului de investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc (IICCMER), Fise Mat https://www.iiccmer.ro/fise-matricole-nou/?drawer=Fise%20matricole%20penale%20-%20Detinuti%20politici*V*V%2003.%20Vila%20-%20Vlaicu*Vlaicu%20Radu%20Stricole – IICCMER
[4] „Cartea morților din închisori, lagăre, deportări”, coordonator Romulus Rusan, apărută în anul 2013 la editura Fundația Academia Civică, București, pagina 24.
[5] Vlaicu Ionel, nepot, fiul Vlaicu R. Ion, din satul Farcaș, comuna Reghiu, județul Vrancea.
[6] Monitorul oficial, partea a II-a – Jurnale ale consiliului de miniștri, deciziuni ministeriale, anunțuri ministeriale, judiciare și administrative (de interes limitat), anunțuri comerciale și particulare, anul CXIII, nr. 250, joi 1 noiembrie 1945
