Autor: Ana Hanu
“ Bogată comună, săraca!
Un neavizat care traversează Comuna Reghiu nici nu bănuiește câte bogății poate să „găzduiască” acest colț de pământ românesc. Unele au fost exploatate parțial în mod organizat (cărbuni, roci de construcție), altele au rămas în stadiul de descoperire sau exploatare empirică (sarea), altele, cum ar fi produsele cu conținut petrolier, doar în stadiul de constatare și demersuri juridice în vederea viitoarei exploatări.
Geologi de renume care au cercetat zona Subcarpaților de Curbură, cu predilecție în fostul județ Putna, precum Mihail Canianu, Aureliu Candrea, Mircea Păucă, sau geograful N. Al. Radulescu, aveau să scoată în evidenţă argilele salifere „îmbibate de petrol” din Valea Reghiului, afluent al Milcovului.
În urma acestor valoroase descoperiri nu au întârziat să apară și persoane disponibile de capital și dornice să-l sporeasca si mai mult. Primul interesat de aceste rezerve, a fost în 1903 Manolache Chiriac, înteresat și de zăcământul de cărbune. Se pare că nu a avut sorți de izbândă să pătrunda în zonă întrucât peste trei ani, respective în 1906, apar doi posibili investitori : Ion I. Arsene şi Emil Balaban din Mera , care “dobândiseră dreptul de a explora şi exploata în zonă toate rezervele de păcură, ţiţei, ozocherită şi similarele lor, deschizând oricâte puţuri ar dori, pentru a le exploata în folosul lor exclusiv, fără vreun amestec din partea unei terţe persoane. Beneficiarul era liber de a face pe pământul concedat toate instalaţiile necesare pentru săparea şi exploatarea minelor, inclusiv căi de acces la drumurile publice. Cu alte cuvinte, exploatarea se putea face, fie prin săparea puţurilor, fie prin instalarea de sonde. Pentru fiecare puţ deschis, proprietarul terenului primea 50 de lei, în cazul sondei suma dublându-se. La fiecare sfârşit de an, beneficiarul exploatării era obligat să achite proprietarului terenului cota – parte cuvenită. Dacă exploatarea impunea defrişări sau tăieri de arbori, contravaloarea arborilor sau copacilor era suportată tot de întreprinzători. Concesionarii puteau să cedeze dreptul lor altor persoane interesate sau să se asocieze cu acestea în vederea exploatării zăcămintelor petrolifere. Pe întreprinzător nu-l interesa problema plăţii impozitului aferent terenului exploatat, aceasta fiind obligaţia proprietarului. Exploatarea se făcea timp de 15 ani, termenul putând fi prelungit cu încă 14 ani. Odată exploatarea finalizată, concesionarul avea dreptul de a-şi recupera toate instalaţiile utilizate, cu excepţia bordeielor şi a puţurilor, acestea din urmă fiind astupate . La 25 aprilie 1906, Emil Balaban, inginer cu domiciliul în Mărăşeşti, a cesionat doctorului Gheorghe Mititelu din Odobeşti, în schimbul sumei de 4.000 lei, drepturile de exploatare a păcurii ce aparţinuseră unui număr de 17 locuitori din comuna Mera” .
Dreptul de exploatare se câstiga doar prin tribunalul județean, drept câștigat și de doctorul Mititelu în mai multe puncte: în punctul „Răiuţul”, terenul avea o suprafaţă de 146 ha 4.225 mp. În punctul „Muscocea”, suprafaţa exploatabilă era de 49 ha 3.670 mp. Terenul din punctul „Faţa Răiuţului” măsura 38 ha 9.160 mp. În punctul „Reghioru”, zona de interes măsura 35 ha 2.922 mp. În punctul „Reghiu”, suprafaţa exploatabilă era de 14 ha 4.343 mp 7 . Ulterior, Gheorghe Mititelu şi-a prelungit dreptul de exploatare a acestor terenuri până în 1920
Se pare că “afacerea” cu terenurile petroliere din zceasta zonă începe să trezească un interes din ce în ce mai mare. Nicolai Constantinescu din Focșani şi Andrei Niţă Vlaicu din Farcaș vor încheia la 1 februarie 1907 un contract de concesiune cu următorul conținut :
„Contract de concesiune Între subscrisul Andrei Niţă Vlaicu de profesiune plugar, domiciliat în comuna Mera, judeţul Putna şi domnul Nicolai Constantinescu, de profesie proprietar, domiciliat în comuna Focşani, judeţul Putna, s-au convenit şi contractat cele ce urmează:
1. Subsemnatul Andrei Niţă Vlaicu constat şi recunosc prin contractul de faţă că pământul ce posed în comuna Mera, judeţul Putna, la locul numit „Farcaş”, în întindere de aproximativ 380 prăjini – 6 ha, 84 arii îl concedez pe un period de cinci spre zece ani domnului Nicolai Constantinescu, având domnia sa dreptul de a explora şi exploata pe toată întinderea acest pământ: păcură, ţiţei, cărbuni, lignit, antracit, ozocherită şi similarele lor, deschizând oricâte puţuri şi mine va voi, pentru a exploata în folosinţa domniei sale exclusivă fără a reserva nimic pe seama mea şi fără nici un amestic al meu la separarea şi exploatarea acestui teren.
2. Concedez acest teren liber de orice sarcina, terenul fiind stăpânit de mine în baza dreptului meu de naştere şi a legei rurale din 1864.
3. Presentul contract în original se va remite concesionarului, care-l poate investi şi executa chiar de azi, deoarece îl considerăm ca o hotărâre definitivă şi executorie fără somaţie.
4. Pentru orice neînţelegeri, judecata se va face la domiciliul concesionarului. În cas când din diferite împrejurări concesiunea sau consolidarea nu s-ar putea obţine pentru minele de cărbuni, antracit şi lignit, atunci ambele părţi declarăm că menţinem concesiunea numai pentru celelalte producţiuni petrolifere notate mai sus, adică ţiţei, păcură şi ozocherită, conform legei din 9 martie 1904. Asupra dispoziţiunelor de la articolul 4 de mai sus, noi părţile revenim şi stipulăm ca eu proprietarul să am dreptul la o redevenţă de 5 la sută din beneficiul net, cum am arătat mai sus. Actul este autentificat şi transcris în registrul de transcripţiuni pentru concesiunile de terenuri petrolifere, la nr. 19 din 1 februarie 1907”
La 30 iunie 1907, Nicolae Constantinescu își extinde aria de acțiune, obținând, la 30 iunie 1907, consolidarea dreptului de a exploata petrol, ţiţei, ozocherită şi similare lor, pe terenurile situate în comuna Mera, judeţul Putna, în localităţile Farcaş, Reghiu şi Jghiaburi. Comisia pentru reglementarea şi consolidarea drepturilor de concesiune petrolifere din judeţul Putna, la 31 iulie 1907, citează pe proprietarii concedanţi din satele respective, comisie care, asistată de ajutorul de grefă N. M. Leonte, însoţit de Adam Răuţă, ajutor de primar, s-a deplasat în localităţile menționate.
Din partea satelor Farcaș și Reghiu au fost prezenți : Ion Andrei Irinoiu, Ion Grigore Preda, Vasile Mircioiu, Stanciu Bartiş, Ion T. Chipăilă, Gheorghe Chirilă Pogan, Mihai Vasile a Floarei, Ştefan Gălăţanu şi Cristea Crimu, dar nu s-au prezentat : Radu Hanu Micu, Simion Hornea, Toader Bârcu Micu, Andrei Niţă Vlaicu şi Ştefan Vlaicu. N. Constantinescu, însoțit de avocatul M. Botez, a discutat cu cei prezenți, care nu au avut nimic de comentat asupra condițiilor propuse, astfel fiind admisă cererea de consolidare.
Pentru satul Jgheaburi, s-au prezentat Cristea Zară, Gheorghe Chipăilă şi N. Constantinescu, asistat de avocatul său, M. Botez. Mihai Făiniţă şi Coman Vlad au lipsit. Nici aici nu a fost nici aici nicio obiecțiune şi au admis cererea.
Comisia a stabilit că Nicolae Constantinescu poate, din momentul respectiv, să treacă la exploatarea produselor petroliere de pe terenurile pentru care încheiase înțelegerea de concesionare. Aceste terenuri erau următoarele:
“La „Farcaş” o suprafață totală de 39 ha, 23 arii şi 05 centiarii, proprietătile locuitorilor :
-Radu Hanu Mic, terenul în întindere de 1 ha, 9 arii şi 27 centiarii
– două terenuri ale lui Ion Andrei Irinoiu, unul în suprafaţă de 1 ha, 16 arii şi 30 centiarii şi celălalt de 6 ha, 89 arii şi 36 centiarii
– două terenuri ale lui Ion Gr. Preda, primul de 1 ha, 29 arii şi 49 centiarii, şi al doilea de 2 ha, 6 arii şi 44 centiarii
– Vasile Mircioiu, cu suprafaţă de 1 ha, 79 arii şi 86 centiarii
– Stanciu Bartiş, cu suprafață de 4 ha, 45 arii şi 24 centiarii
– Simion Hornea, cu suprafață de 4 ha, 49 arii şi 02 centiari
– Toader Bârcu Micu, cu o suprafaţă de 2 ha, 90 arii şi 46 centiarii
– Ion T. Chipăilă, cu o suprafață de 3 ha, 6 arii şi 85 centiari (367)i
– Chirilă Pogan, cu o suprafaţă de 1 ha, 97 arii şi 84 centiari
– Andrei Niţă Vlaicu, cu suprafaţă de 2 ha, 18 arii şi 32 centiarii
– Mihai Ştefan a Floarei – cu suprafață de 8 ha, 65 arii şi 68 centiarii
– Ştefan Vlaicu, în suprafaţă de 3 ha, 19 arii, 46 centiarii
– Ştefan Galaţanu, cu suprafaţă de 4 ha, 62 arii şi 88 centiarii, în punctul „Reghiu”
– Cristian Crimu, cu suprafaţă de 83 arii şi 55 centiarii, în punctul „Reghiu”
– Cristea Crimu, cu suprafaţă de 3 ha, 54 arii şi 26 centiarii, în punctul „Reghiu”
– Mihai Făiniţă, cu suprafaţă de 1 ha, 44 arii şi 24 centiarii, în punctul „Şgheaburi”
– Cristea Zara,cu suprafaţă de 2 ha, 7 arii şi 84 centiarii, în punctul „Şgheaburi”
– Coman Vlad, terenul în suprafaţă de 3 ha, 58 arii şi 2 centiarii, în punctul „Şgheaburi”
– Gheorghe V. Chipăilă, terenul în suprafaţă de 3 ha, 83 arii şi 99 centiarii, în punctul „Şgheaburi”
Gheorghe Mititelu, care obținuse în 1906 dreptul de exploatare a mai multor teritorii ( amintite ulterior) a cesionat la 30 iunie 1920 către Creditului Minier – Societate Anonimă Română pentru Industria Minieră toate drepturile şi obligaţiile referitoare la concesiuni de terenuri petrolifere respective, în total 106 contracte. Creditul Minier a fost o societate petrolieră cu capital exclusiv românesc, înființata în 1919, pornind de la un capital , la înființare de 1,750 milioane lei și ajungând la peste 23 miliarde lei în 1945. Consolidarea s-a făcut pentru următoarele suprafeţe: Muscocea – 49 ha 8.670 mp, Răiuţul şi Piatra Răiuţului 185 ha 3.416 mp, Reghioru – 33 ha 2.922 mp, Reghiu – 14 ha 4.343 mp şi 6 ha 8.965 mp. Pentru suprafaţa totală de 275 ha 397 mp. Gheorghe Mititelu trebuia să încaseze de la Creditul Minier suma de 300.000 lei. Concesionarea se făcea pe o perioadă de 14 ani. Direcţia Generală a Minelor din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului avea să dea în 1921 Creditului Minier autorizaţia necesară explorării şi exploatării acestor terenuri.
Crește interesul pentru acest subiect , apărând noi doritori de investiții sau cei vechi, interesați să-si prelungească vechile contracte (în 1924, Nicolae Chiril – Săveanu, proprietar din oraşul Focşani, avea să ceară prim – preşedintelui Tribunalului Putna, prelungirea pe timp de 14 ani, cu începere din 11 mai 1924, a contractului de concesiune de drepturi petrolifere, autentificat la nr. 14.402 / 907.
“ La 8 iulie 1926, Societăţile Anonime Române pentru Industrializarea şi Comercializarea Petrolului Inter Omnium Petrolifer şi Terenurile Petrolifere Române din Bucureşti, reprezentate de avocatul Valeriu Ghibaldan, aveau să câştige dreptul de a explora şi exploata păcura, ţiţeiul şi ozocherita aflate în subsolul judeţului Putna. Ca urmare a acestei hotărâri luate de Comisiunea pentru regularea şi consolidarea drepturilor de concesiuni petrolifere de pe lângă Tribunalul Putna, aceste Societăţi au preluat contractele de concesiune a drepturilor petrolifere autentificate în 1906 şi actele de cesiune a acestor drepturi, transcrise în anii 1906, 1920, 1922 şi 1925. La rândul lor, cele două Societăţi încheiaseră un act de cesiune cu Creditul Minier Societate Anonimă pentru Dezvoltarea Industriei Miniere, care avea următorul conținut:. “Societatea « Creditul Minier » cedează către « Societatea Inter Omnium Petrolifer » şi « Terenurile Petrolifere Române » toate concesiunile ce se află în patrimoniul Societăţei prin efectul actului de cesiune intervenit între « Creditul Minier » şi Doctorul Gheorghe Mititelu, act transcris în registrul special petrolifer al Tribunalului Putna. Toate aceste concesiuni se află în comuna Reghiu şi au fost consolidate prin hotărârea nr. 1 / 1906 astfel: În punctul numit Răiuţul 146 ha 4.256 mp. În punctul numit Muscocea 49 ha 8.670 mp. În punctul numit Faţa Răiuţului 38 ha 9.160 mp. În punctul Reghioru 33 ha 2.922 mp. În punctul Reghiu 6 ha 8.965 mp. Restul până la suprafaţa, de 14 ha 4.345 mp consolidate în acest punct fiind creionat altor persoane de autorul Societăţii cedente, cum se vede din actul de cesiune prin care aceste concesiuni au intrat în patrimoniul său. Aceste concesiuni, consolidate în 1906, se predau în original Societăţilor cesionate. Concesiunile au trecut în patrimoniul Dlui Dr. George Mititelu” Concesiunile erau date în termen de 15 ani, cu drept de prelungire de încă 14 ani. Prelungirea se făcea în baza Legii de consolidare a drepturilor de consolidare din 1913 . În urma acestei operaţiuni, Societatea „Creditul Minier” avea să primească din partea celor două Societăţi deja amintite suma de 2.000.000 lei. În plus, „Inter Omnium Petrolifer” şi „Terenurile Petrolifere Române” mai aveau de plătit „Creditului Minier” o redevenţă de 10 % din producţia brută ce s-ar obţine de pe terenurile cedate, inclusiv proprietarilor concedenţi şi cesionarilor anteriori. Redevenţa se plătea fie în bani, fie în natură, la fiecare sfârşit de trimestru. Interesant de ştiut este faptul că, până în acest an, Societatea „Creditul Minier” nu pusese în exploatare terenurile cedate .
“ Documentele de epocă permit reconstituirea unei statistici referitoare la numele locuitorilor care au cesionat parcelele petrolifere aflate în proprietatea personală celor interesaţi de exploatarea lor, putându-se preciza, atât suprafaţa terenului, cât şi suma pentru care s-a făcut tranzacţia:
– Andrei N. Miron: 360 prăjini 27 – 500 lei
– Stana I. Ceauşu: 50 prăjini – 500 lei
– Toader Gr. Bejenaru: 300 prăjini – 500 lei
– Ştefan Cristea Benga : 245 prăjini – 500 lei
– Rada Ion Halici: 66 prăjini – 4.000 lei
– Ion Albanaş : 50 prăjini – 500 lei
– Ioniţă B. Preda Bejenaru : 100 prăjini – 500 lei
– Stana Ion Bot : 100 prăjini – 4.000 lei
– Radu Roiniţă : 200 prăjini – 4.000 lei
– Marcu Neagu Bouroş: 210 prăjini – 4.000 lei
– Ion State Poenaru : 400 prăjini – 4.000 lei )
– Maria Gh. N. Bouroş : 60 prăjini – 4.000 lei
– Ion Hagiu Văduvoiu : 180 prăjini – 4.000 lei
– Ion Petrea Boboc : 50 prăjini – 4.000 lei
– Stan Benga: 140 prăjini – 4.000 lei
– Al. Benga : 20 prăjini – 4.000 lei
– Arimie Arsenie : 120 prăjini – 4.000 lei
– Stoica Hanu Mic: 150 prăjini – 10.000 lei
– Pavel Zară : 50 prăjini – 10.000 lei
– Gh. V. Chipăilă: 120 prăjini – 10.000 lei
– Stan Miron : 200 prăjini – 10.000 lei
– Maria Petre Hagiu: 210 prăjini – 10.000 lei
– Stanciu Ştefan Vlaicu : 18 prăjini – 10.000 lei
– Nistor Miron: 220 prăjini – 10.000 lei
– Ion Ghimici: 280 prăjini – 10.000 lei
– Radu Maftei Preda : 760 prăjini – 10.000 lei
– Marin Grigore Bouroş: 200 prăjini – 10.000 lei
– Ioana Şt. Ghimici : 28 prăjini – 10.000 lei
– Vasile I. Mocanu: 80 prăjini – 10.000 lei
– Ion Stan Bouroş: 336 prăjini – 10.000 lei
– Stan Radu Cristea: 280 prăjini – 10.000 lei
– Ioana Ştefan Ghimici: 56 prăjini – 10.000 lei
– Varvara Miron : 100 prăjini – 10.000 lei
– Ion Bârcu: suprafaţă neprecizată – 10.000 lei
– Ioniţă Zară: 100 prăjini – 10.000 le
– Stoica Neagu Mocanu: 80 prăjini – 10.000 lei
– Vasile Mircioiu: 20 prăjini – 10.000 lei
– Toader Preda Bejenaru: 50 prăjini – 10.000 lei
– Niculae Vasile Hagiu: 33 prăjini – 10.000 lei
– Ion Bejenaru: 40 prăjini la Răiuţ – Mera – 10.000 lei
– Ion Radu Cristea: 200 prăjini la Răiuţ – Mera – 10.000 lei
– Bucur Lalu: 260 prăjini la Răiuţ – Mera – 10.000 lei
– Ştefan Poenaru: 200 prăjini la Răiuţ – Mera – 10.000 lei
– Anghelina Stan Făiniţă: 100 prăjini – 10.000 lei
– Maftei Hagiu: 200 prăjini – 10.000 lei (376)
– Stan Zară: 200 prăjini – 10.000 lei
– Radu Lalu: 80 prăjini – 10.000 lei
– Neculai Hanu: 250 prăjini – 10.000 lei
– Andrei Niţă Vlaicu: Răiuţ – nu se precizează suprafaţa terenului concesionat
– Stoica Hagiu: 460 prăjini – 10.000 lei
– Ion Ciubotaru: 280 prăjini – 10.000 lei
– Maria Ion Albanaş: 200 prăjini – 10.000 lei
– Cristea Zară: 80 prăjini la Răiuţ – 10.000 lei
– Vâlcu Poenaru: 200 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Ion I. V. Hagiu: 100 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Mihai Zară: 160 prăjini la Jghiaburi – 8.000 lei (
– Maria Ion Vasilache Hagiu mare: suprafaţă neprecizată, 8.000 lei
– Neagu Bejenaru: 230 prăjini la Muncocea
– Stoica Vasile Dascălul Bou Roş: 100 prăjini la Răiuţ
– Ioniţă Zară: 200 prăjini în Dealul Răiuţului – 8.000 lei
– Ion I. Gr. Mocanu: 120 prăjini la Răiuţ, 80 prăjini la Jghiaburi – 8.000 lei
– Ion Răuţă: 550 prăjini la Răiuţu, 50 prăjini la Farcaş – 8.000 lei
– Ioniţă Radu Cristea: 100 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Niţă Gălăţeanu: 156 prăjini „la dosul Valea Reghiului, pârâul Reghiorului” – 8.000 lei
– Radu Roiniţă: 210 prăjini la Reghiu – 8.000 lei
– Ştefan Vlaicu: 280 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Ştefan Radu Lalu: 50 prăjini la Răiuţ, 90 prăjini la Muncocea – 8.000 lei
– Vasile Haliciu: 210 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Matei Teacă: 100 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Ion Petre Hagiu Mic: 100 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Ion Toacă: 100 prăjini la Răiuţ – 8.000 lei
– Neculai Ir. Arsenie: suprafaţă neprecizată, 8.000 lei
– Ion Stan Hanu Mic: 400 prăjini în punctul „Faţa Răiuţului” – 8.000 lei
– Andrei Nistor Miron: 265 prăjini în punctele „Răiuţ” şi „Reghior”
– Ion Neculai Arsenie: suprafaţă neprecizată – 10.000 le
– Gheorghe Arsene: 250 prăjini în punctele „Răiuţu”, „Dealul Hanului”, „Ciupagu”
Pentru anul 1927, documentele semnalează prelungirea de către persoanele interesate a concesiunilor petrolifere. Aşa este, de exemplu, cazul avocatului George Gavriliu din Focşani, care, împreună cu țoți membrii familiei sale, în caliatate de urmași ai defunctului Constantin Constantinescuu, cer Tribunalului Putna prelungirei termenului de concesiune stabilit în contractual cu Andrei Niţă Vlaicu pe 2 ha 18 arii şi 32 centiarii teren petrolifer situat în Mera la Farcaşi între megieşii Neagu Dobândaşi, N. Vlaicu şi Ioan Niţă . Cererea a fost aprobată.
Actualizarea contractelor de concesiune se realizează în cursul anului 1927 , vizănd contractele realizate în anii 1906 şi 1907, căror le- a fost prelungită valabilitatea până în 1920 și care se aflau, déjà în posesia avocatului G. Gavriliu. Terenurile puse în discuție erau următoarele:
– două terenuri în suprafaţă totală de 3 ha, 06 arii şi 85 centiarii, în punctul „Şghiaburi”, concesionate iniţial de către Ion T. Chipăilă lui N. Constantinescu
– terenul în suprafaţă de 4 ha, 49 arii şi 02 mp în punctul „Farcaş”, concesionate iniţial de către Simeon Hornea lui N. Constantinescu contra sumei de 70 lei
– două terenuri în suprafaţă totală de 5 ha, în punctul „Farcaş”, concesionate iniţial de către Cristian Crimu lui N. Constantinescu, contra sumei de 70 lei
– două terenuri în suprafaţă totală de 5 ha, 4 arii în punctul „Farcaş”, concesionate de către Ion Gr. Preda contra sumei de 70 lei şi încă unul în suprafaţă de 3 ha, 35 arii şi 86 centiarii în acelaşi loc
– un teren în suprafaţă de 5 ha, 40 arii, în punctul „Farcaş”, concesionate de Mihai Vasile a Floarei, contra sumei de 75 lei şi încă unul de 3 ha, 65 arii şi 68 centiarii în acelaşi loc
– un teren în suprafaţă de 3 ha, 60 arii, în punctul „Farcaş”, concesionat de Vasile Mircioiu contra sumei de 50 lei şi încă unul de 1 ha, 79 arii şi 86 centiarii, în acelaşi loc
– un teren în suprafaţă de 3 ha şi 60 arii, în punctul „Farcaş”, concesionate de Toader Barcu Mic şi încă unul de 2 ha, 30 arii şi 46 centiarii, în acelaşi loc
– un teren în suprafaţă de 1 ha, 44 arii şi 24 centiarii în punctul „Farcaş”, aparţinând lui Mihai Făiniţă şi altul în suprafaţă de 3 ha, 6 arii în punctul „Şgheaburi”, contra sumei de 50 lei
– două terenuri în punctul „Farcaş”, avându-l ca proprietar pe Ştefan Gălăţeanu – unul în suprafaţă de 4 ha, 62 arii, 80 centiarii şi celălalt de 7 ha, 20 arii
– două terenuri în punctul „Farcaş”, aparţinând lui Ion Andrei Irinoiu, unul având o suprafaţă de 6 ha, 89 arii şi 63 mp, iar celălalt 1 ha, 16 arii, 30 mp, contra sumei de 182,5 lei
– două terenuri în punctul „Farcaş”, aparţinând lui Ştefan Vlaicu, unul în suprafaţă de 3 ha, 19 arii 46 centiarii şi altul în suprafaţă de 5 ha, 58 arii, contra sumei de 77,50 lei
– două terenuri aparţinând lui Cristea Zara – unul în suprafaţă de 2 ha, 07 arii şi 85 centiarii în punctul „Farcaş” şi altul în suprafaţă de 5 ha, 4 arii în punctul „Şgheaburi”, contra sumei de 70 lei
– două terenuri aparţinând lui Radu Hanu Mic în punctul „Farcaş”, unul în suprafaţă de 1 ha, 09 arii şi altul în suprafaţă de 1 ha, 80 arii, contra sumei de 25 lei
– două terenuri aparţinând lui Gheorghe Chirilă Pogan în punctul „Farcaş”, unul în suprafaţă de 1 ha, 94 arii şi 84 centiarii şi altul în suprafaţă de 3 ha, 60 arii, contra sumei de 50 lei
– două terenuri aparţinând lui Gheorghe Chipăilă: unul în punctul „Farcaş”, în suprafaţă de 3 ha, 87 arii şi 99 centiarii şi celălalt în punctul „Şgheaburi”, în suprafaţă de 7 ha, 20 arii, contra sumei de 100 lei p.363
– două terenuri aparţinând lui Stanciu Bartiş, în punctul „Farcaş”, unul în suprafaţă de 4 ha, 45 arii şi celălalt în suprafaţă de 6 ha, 84 arii, contra sumei de 95 lei
– două terenuri aparţinând lui Coman Vlad – unul în punctul „Farcaş”, în suprafaţă de 3 ha, 58 arii şi altul în punctul „Şghiaburi”, în suprafaţă de 3 ha, 60 ari
– patru terenuri aparţinând lui Radu Zară, cesionate iniţial lui Em. Balaban şi preluate de Gheorghe Mititelu, în schimbul sumei de 8.000 lei, după cum urmează: 130 prăjini în punctul „Răiuţ”, 15 prăjini în punctul „Groapa Bâra”, 10 prăjini în punctul „Reghior” şi trei prăjini în punctul „Florea”, în faţa Răiuţului – două terenuri aparţinând lui Ion Stoica Vlaicu, unul în punctul „Reghiu”, în suprafaţă de 20 prăjini şi altul în punctul „Jgheaburi”, în suprafaţă de 100 prăjini, contra sumei de 8.000 lei
– două terenuri aparţinând lui Ion Hagiu Mic , unul în punctul „Răiuţu” în suprafaţă de 400 prăjini şi altul în punctul „Florea”, în faţa Răiuţului, în suprafaţă de 100 prăjini, contra sumei de 8.000 lei
– trei terenuri aparţinând lui Vasile Rotaru, unul în suprafaţă de 40 prăjini în punctul „Reghioru” şi două în punctul „Farcaş”, în suprafaţă de 130 prăjini, contra sumei de 5.000 lei
– un teren aparţinând lui Radu Cristea 207, în punctul „Răiuţ”, în suprafaţă de 100 prăjini, contra sumei de 8.000 lei
– un teren aparţinând lui Ion Nistor Miron 209, în suprafaţă de 150 prăjini, în punctul „Sub Răiuţ”
Cu toate prospecțiunile geologice și perfectarea a numeroaselor acte juridice de concesionare a terenurilor din zona Milcovului superior, exploatări sistematice s-au făcut în prima treime a secolului trecut, doar la Dealul Sărei, unde s-a săpat un singur puţ
Echipa condusă de dr. Mircea Păucă realize în 1935 cercetări în zona aflată în discuţie. Raportul întocmit de această comisie făcea referiri directe : „Alte puncte cunoscute prin exploatările petrolifere părăsite se găsesc în partea cea mai de sud a judeţului, la sud de Andreiaşu de Sus, anume în fundul pârâului Păcurii şi în regiunile învecinate: în poiana « Sub Muşuroaie », Poiana Păcurii, la Cărpiniş, Piscul Bolovanului. În această regiune au existat acum câteva decenii mai multe zeci de puţuri adânci de 40 – 50 metri, dintre care unde au produs cantităţi însemnate de petrol. Astăzi puţurile sunt părăsite, surpate şi inundate. Unele dintre ele sunt încă acoperite cu petrol, care este luat de ţărani pentru unsul osiilor”
La 28 iunie 1938, Societatea Foraky Românească, Societate Anonimă pentru Sondaje şi Întreprinderi Miniere din Ploieşti trimitea o Adresă Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, din care rezulta că această Societate, conform avizului Institutului Geologic al României terenurile petrolofere din comuna Mera i-au fost concesionate acesteia de către proprietarii arătaţi pe planul anexat. Se cerea eliberarea certificatului de exploatare.
Sesizat de primarul din Andreiașu ca reprezentanții noii societăti au venit în comună , căutând să convingă locuitorii pentru concesionarea terenurilor pe prețuri derizorii,” Prefectul avea să ceară, atât primarului Ştefan Catană, cât şi pretorului Plasei Zăbala „să meargă în comună şi să arate populaţiei că va rămâne săracă, fiindu-i acaparată [averea] de anumiţi interesaţi” La 25 iulie 1938, pretorul Plasei Zăbala, Octavian Vasiliade, informa telefonic Prefectura Judeţului Putna că „s-au prezentat în comunele Reghiu, Andreiaşu de Jos şi Andreiaşu de Sus astăzi Domnii Inginer Bălan şi Avocat Suceveanu şi Preot Băzgan din Focşani, pentru a arenda terenurile locuitorilor pe termen de 36 ani în vederea unei exploatări petrolifere. Condiţiunile pe care le oferă sunt următoarele: 50 lei la facerea contractului; – 500 lei / ha la începerea exploatărei pentru toată perioada de 36 ani.”
Societatea era grăbită să încheie cât mai repede contractile de concesiune. Se fac presiuni, în acest sens, asupra prefectului
La 28 iulie 1938, Prefectura Judeţului Putna trimitea o Adresă Ministerului de Interne, căruia îi prezintă „istoricul” problemei, cerând totodată şi o soluţie legală pentru rezolvarea acesteia:
„1) S-a constatat că în judeţul Putna şi anume în comunele Andreiaşu de Sus şi Jos, Vizantea şi Câmpuri există păcură.
2) În cursul acestei veri o serie de societăţi s-au prezentat în comuni unde au făcut studii şi pe baza lor au şi început a face concesionări de terenuri.
3) Preţul pe care-l oferă societăţile este derizoriu şi anume: 50 lei la facerea concesiunei, odată pentru totdeauna – 500 lei de hectar şi 1 punct de redevenţă.
4) Văzând că vrâncenii nu cunosc valoarea bunului ce li se cere a-l concesiona, am ordonat pretorilor să le facă cunoscut bogăţia ce o posedă şi să nu facă concesiuni la preţuri derizorii împiedicându-i chiar cu forţa la aceasta. Ei au vândut pe preţuri derizorii pădurile şi acum dacă vând şi subsolul tot în asemenea condiţiuni, vor rămâne complect sărăciţi. Întrucât măsura pe care am luat-o ştiu că nu e legală, e luată numai în scopul ca să nu li se acapareze de câţiva intermediari averea ce o posedă, cu onoare vă rog a-mi da instrucţiuni asupra modului cum Guvernul vede această chestiune”
Răspunsul Ministerului de Interne , sosit la 27 august 1938 nu aducea nicio clarificare Prefecturii Putna„…Ministerul nostru nu poate interveni în raporturile dintre proprietarii de terenuri cu drepturi câştigate asupra subsolului şi întreprinderile concesionare, în ceea ce priveşte achiziţionarea terenurilor respective, întrucât nu avem dispoziţiuni legale în acest sens” .
Vor urma anii celui de-al doilea război mondial (1939-1945, respective 1941-1945 pentru România), perioadă în care situția va rămâne în suspensie. După terminarea războiului, bogățiile miniere din comuna Reghiu revin din nou pe “tapetul “ intereselor celor ocupați cu acest domeniu. O altă societate interesată de petrolul din comuna Reghiu revendica dreptul de concesionare a acestor terenuri, Societatea Româno- Americană”.
Validarea drepturilor miniere în în zona noastră apare în Monitorul Oficial din joi,1 noiembrie 1945, la punctual “ Validări miniere”.
Societatea Româno- Americană a fost înființată în 1904, având ca obiect al acțiunii sale exploatarea și prelucrarea produselor petroliere, mai întâi în zona prahoveană, apoi extinzându-și aria de activitate și în alte părți.
Aceasta va cunoaște o ascensiune rapidă în dezvoltarea ei. Cele mai mari rafinării din România aparțineau acesteia și erau situate în aria Ploiești- Teleajen – Brazi.
La 31 decembrie 1918 avea un profit de 88,5 milioane de lei. În 1920 capitalul social se majorează de la 35,5 milioane lei la 150 milioane lei, situând-o pe primul loc în industria petroliera românească. Capacitatea sa de prelucrare a petrolului ajunsese în 1938 la 1,4 milioane tone. Produsele se diversifică: benzină, petrosin, motorină, păcură, unsori industrial.
Pe parcursul celui de-al doilea război mondial a furnizat produse petroliere atăt armatei, cât și civililor. Va suporta avarii importante datorită bombardamentelor din partea armatei germane, dar se va reface după război. Va funcționa până la naționalizarea din 1948.
În 1945 Societatea Româno – Americană intră în raport juridic cu locuitorii din Comuna Reghiu pentru preluarea contractelor de concesiune a terenurilor deținute de aceștia , cerând dreptul de a exploata “țițeiu, ozocherită și orice alte substanțe bituminoase”. Aceasta solicitare se publica în Monitorul Oficial din 1 septembrie 1945, care va fi redată in continuare:
“În 1967, în comuna Mera funcţionau două sonde: Sonda nr. 1 la Livada şi cea din satul Vulcăneasa, fiecare dintre ele cu câte patru angajaţi . Acestea erau sonde de studiu şi prospecţiuni, instalate în toată această regiune, de la Reghiu la Andreiaşu. Căci, ceea ce în trecut era doar o simplă supoziţie, bazată pe cercetări sumare, deveniseră realitate studiată de către Comitetul geologic, Institutul de geologie – geografie al Academiei R. P. R., care, tot într-o colaborare strânsă, îşi au aici instalate echipe de cercetători” .
După decenii de negocieri sau impuneri de contracte de concesiune a teritoriilor bogate în produse petroliere, locuitorii comunei Reghiu nu au avut niciun beneficiu deoarece aici nu au avut loc exploatări petroliere.
“ Referitor la sondele de la Andreiaşu, aflate în funcţiune în perioada 1969 – 1972, una dintre ele avea o adâncime de 2.000 m , iar cealaltă 3.137 m. La Livada, sonda avea o adâncime de 3.201 m. Din păcate, în nici unul din aceste cazuri nu au existat indicii de rentabilitate economică, neputându-se pune problema unei viitoare exploatări la scară industrial”
Ozocherita – hidrocarbură produsa prin oxidarea natural a petrolului parafinos șor. ( “ceară de pământ”, “ ceară fosilă”), se topește la 60 0; are culoare galbenă, galbenă- brună, verzuie, negricioasă; solubilă în benzină, terebentină, kerosen; cu mare capacitate calorică. Prin rafinare cu acidul sulfuric se obține cerezina, material ceros din care se obțin lumânări,izolanți termici, material de lustruit încălțăminte din piele, vopsele, hârtie cerată, cosmetic, unguente, etc