Sari la conținut

Obiective

Scopul general al Asociației „Vârful Răiuți” pentru dezvoltare rurală, conservarea – promovarea tradițiilor și meșteșugurilor este acela al dezvoltării zonei formată din satele Farcaș, Răiuți și Jgheaburi din comuna Reghiu, județul Vrancea, prin facilitarea accesului la resurse publice și private, în vederea derulării de programe și proiecte care au ca obiectiv conservarea și promovarea tradițiilor locale, a meșteșugurilor, a agroturismului, precum și acțiuni de dezvoltarea rurală într-un ritm sustenabil care implică lucrul în echipă, colaborarea și educația prin implicare practică.

UN MEDIU CURAT

Garanție a sănătății publice. Obiectiv care va fi concretizat prin semnarea unui parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Reghiu, în baza căruia containerele metalice confecționate de către membrii asociației vor fi amplasate pe domeniul public, în locuri accesibile sătenilor / vizitatorilor, în vederea depozitării deșeurilor casnice, preponderent PET-uri și alte materiale reciclabile. Se va avea în vedere și colaborarea cu Primăria Reghiu pentru ridicarea periodică a deșeurilor colectate, dar și a celor rezultate din acțiunile de igienizare  periodică, prin voluntariat, a mediului înconjurător.

CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA SPECIFICULUI ETNOGRAFIC LOCAL

Cu precădere prin înființarea unui MUZEU ETNOGRAFIC, care să cuprindă cât mai multe aspecte dintr-o gospodărie țărănească locală, dar și din viața comunității. Ansamblul va cuprinde o clădire corespunzătoare pentru depozitarea, conservarea și promovarea exponatelor muzeale, însoțită de anexe specifice: atelier de tâmplărie, de fierărie, “velniță” (instalație țărănească de obținere a țuicii din prune), “lojniță”  (afumătoare pentru prune, pastramă, carne de porc ), diferite tipuri de mori (de apă, cu titirez, o râșniță de mână, etc.), un foișor pentru socializare.

PROMOVAREA ZONEI SUB ASPECT CULTURAL ȘI TURISTIC:

Confecționarea și amplasarea (pe baza unui protocol semnat cu Consiliul Local Reghiu) a unor indicatoare omologate de orientare rutieră și turistică atât la principala cale de acces (DN2M), cât și în perimetrul sătesc – spre obiectivele importante și spre localitățile limitrofe (în colaborare cu Consiliul Local și Primăria Reghiu).

“CRUCEA SPRE RAI”

Simbol al victoriei, monument ce se va ridica în Vârful Răiuți, în memoria înaintașilor căzuți pe front, uciși sau persecutați în închisorile comuniste.

  • Organizarea periodică a unui eveniment „Răuți – mai aproape de RAI” – festival folcloric și gastronomic, cu scopul promovării specificului etnografic zonal, unde vor fi invitați și participanți din alte localități vrâncene;
  • consilierea sătenilor în derularea unor activități de agroturism și valorificare a produselor proprii, specifice zonei; cooptarea unor specialiști pentru sprijinirea localnicilor în întocmirea de proiecte de finanțare din diverse surse.

STIMULAREA DEZVOLTĂRII FACILITĂȚILOR TURISTICE ȘI AGROTURISMULUI

  • înființarea în cadrul Asociaţiei a unui Centru de echitație autorizat,  prin cooptarea și cointeresarea deținătorilor de cai din zonă;
  • sprijinirea sătenilor în amenajarea spatiilor rustice pentru cazarea turiștilor și asigurarea de produse agroalimentare ecologice proprii;
  • igienizarea împrejurimii “Lacului fără fund” și amenajarea unui teren de camping cu dotările necesare, dar și a altor facilități de recreere (foișoare, grătare, teren de sport, căsuțe în copaci, etc);

SPRIJIN PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII – în colaborare cu autoritățile locale

a) refacerea unui sector de drum ce facilitează accesul spre Vârful Răiuți;

b) pregătirea terenului de pe Vârful Răiuți pentru o pârtie de schi și sau săniuș (naturală sau sintetică) / bob, active în perioada cât permit condițiile meteorologice locale;

c) amenajarea, în parteneriat cu Serviciul Public Județean “SALVAMONT” Vrancea și Direcția Silvică Vrancea (precum și alte instituții) de trasee turistice pe următoarele  direcții:

    – trasee pentru turiști pedeștri (către Năruja, Valea Sării și Măgura Odobeștilor / Jariștea);

    – trasee pentru echitație (grad de dificultate mic, mediu și mare) către mai multe destinații (satele Scoruș și Ursoaia din comuna Reghiu, Năruja, Măgura Odobeștilor – Jariștea, etc.);

– trasee pentru ciclism montan, în colaborare cu cluburile specializate.

 DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE RECREERE – TRATAMENT

a) construirea unei instalații de tiroliană cu grad de dificultate mică și medie, de la bază spre Vârful Răiuți;

b) parc aventura, cu trasee de diferite grade de dificultate, paintball, tir cu arcul, etc.;

c) organizarea unui atelier de supraviețuire (orientare,  tipuri de foc, tipuri de adăpost, nod marinăresc, etc.) coordonat de specialist;

d) ciubăre în aer liber, pline cu apă minerală sărată sau sulfuroasă din izvoarele satului, instalate pe lângă acestea sau în pensiuni, case țărănești sau chiar mini-baze de tratament și relaxare;