“De la confluența pârâului Reghiu cu mezinul său, Reghior, pe o pantă numită sugestiv “Pripor”, pe un drum sătesc, se ajunge în Farcaș, sat așezat pe un platou de o frumusețe deosebită.
Ca să poți vedea, dar, mai ales, simți, perfecta potrivire între priveliștea ce ți se așterne în față și toponimul celei mai semețe înălțimi din zonă, Răiuțul – acest Olimp al oamenilor de prin părțile locului – ar trebui să străbați cu piciorul, la pas domol, acest platou, urcând, apoi, treptat, spre “rai’. Să mergi de-a lungul și de-a latul, primăvara, mai ales primăvara, când covorul verde al plaiurilor, presărat cu flori multicolore, împreună cu albul imaculat al pomilor înfloriți, alcătuiesc un peisaj cromatic de vis ” (Ana Hanu, Monografia comunei Reghiu, pag. 10).
Satul Farcaș nu are o datare documentară veche. Asta datorită faptului că în trecut era o “moșie” comună cu Răiuțul.
Denumirea sa pare a fi maghiară. Să nu uităm că peste munți locuiau ungurii, iar interferența între zone (toponimie, economie, etc.) era iminentă.
“Farkas” înseamnă lup în limba maghiară . Explicația poate fi diferită.
În vechime era un obicei care a persistat până aproape de zilele noastre. Când se năștea un copil, în perioada până la creștinare (botez) nu i se spunea pe nume. Exista prejudecata că, dacă îl strigă pe nume, fără a fi botezat, i s-ar întâmpla ceva rău. I se spunea, pur și simplu, “Lupu”. Acest pseudonim dispărea la botez, sau, uneori, se păstra și în continuare, alături de numele adevărat. Avem, încă, în viață, în Farcaș, un bătrân cu numele de Gheorghe Iftimie – Lupu. Așa că în sat existau mereu nou-născuți “lupi” (copii). Obiceiul azi nu se mai păstrează.
E posibil ca denumirea să provină de la existența, în vechime, a unui număr mare de lupi, animale sălbatice, care puteau viețui în liniște, în codrii încă “nesecați” (netăiați). Dar prima variantă, referitoare la antroponimul “Lupu” este mai plauzibilă.
În ciuda frumuseții naturale a acestui sat, populația este în scădere, cu tendința de îmbătrânire. Oamenii de aici sunt gospodari și primitori. În ciuda vicisitudinilor vremurilor ei se străduiesc, și reușesc, să mențină vigoarea satului!
Text preluat din Ana Hanu, „Monografia comunei Reghiu”, Editura Pallas, Focșani, 2002